În mod prestabilit, Bridge sortează fişierele care apar în panoul Conţinut după numele de fişiere. Puteţi sorta fişierele altfel utilizând comanda Sortare sau utilizând meniul Sortare după din panoul Filtru.
Puteţi controla fişierele care se afişează în panoul Conţinut selectând criterii în panoul Filtru. Puteţi filtra după evaluare, etichetă, tipul de fişier, cuvinte cheie, data creării sau data modificării, printre multe altele.
Criteriile care apar în panoul Filtru sunt generate dinamic în funcţie de fişierele care apar în panoul Conţinut şi de metadatele asociate acestora. de exemplu, dacă panoul Conţinut conţine fişiere audio, panoul Filtru va conţine criteriile artist, album, gen, cheie, tempo şi ciclare. Dacă panoul Conţinut conţine imagini, panoul Filtru va conţine criteriile dimensiuni, orientare şi proporţie dimensiuni.
De asemenea, aveţi posibilitatea să specificaţi dacă Bridge să afişeze sau să ascundă dosare, fişiere respinse şi fişiere ascunse (cum ar fi fişiere cache) în panoul Conţinut, selectând opţiuni din meniul Vizualizare. Pentru un clip video referitor la sortarea şi filtrarea în Bridge, vizitaţi www.adobe.com/go/vid0096.
Sortarea fişierelor
Selectaţi o opţiune din meniul Vizualizare > Sortare sau faceţi clic pe meniul Sortare după din panoul Filtru şi selectaţi ordinea în care doriţi să filtraţi fişierele. Selectaţi Manual pentru a sorta după ultima ordine în care aţi tras fişierele.
Filtrarea fişierelorControlaţi fişierele care se afişează în panoul Conţinut selectând unul sau mai multe criterii din panoul Filtru. Panoul Filtru afişează numărul de elemente din setul curent care au o valoare anume, indiferent dacă acestea sunt sau nu vizibile. De exemplu, dacă vă uitaţi în panoul Filtru, puteţi vedea rapid câte fişiere au o anumită evaluare sau un anumit cuvânt cheie.
Din fila Filtru, selectaţi unul sau mai multe criterii:Selectaţi criterii din aceeaşi categorie (de exemplu, tipuri de fişiere) pentru a afişa fişierele care respectă oricare din criteriile respective. De exemplu, pentru a afişa atât fişiere GIF, cât şi fişiere JPEG, selectaţi fişiere CompuServe GIF şi JPEG de sub Tip fişier.
Selectaţi criterii din categorii diferite (de exemplu, tipuri de fişiere şi evaluări) pentru a afişa fişierele care respectă toate criteriile respective. De exemplu, pentru a afişa fişiere GIF şi JPEG care au două stele, selectaţi fişiere CompuServe GIF şi JPEG de sub Tip fişier şi două stele de sub Evaluare.
Faceţi Shift-clic pe criteriile de evaluare pentru a selecta criteriul respectiv sau superior. De exemplu, faceţi Shift-clic pe două stele pentru a afişa toate fişierele care au două sau mai multe stele.Faceţi Alt-clic (Windows) sau Option-clic (Mac OS) pentru a inversa criteriile selectate. De exemplu, dacă aţi selectat CompuServe GIF sub Tip fişier, faceţi Alt-clic pe CompuServe GIF pentru a deselecta acest tip şi pentru a selecta toate celelalte tipuri de fişiere listate.
Ştergerea filtrelor
Blocarea filtrelor