Bridge

Editarea fişierelor împrumutate de un alt utilizator

Notă: Puteţi executa această sarcină numai dacă aveţi acces la setul complet de caracteristici Version Cue. Consultaţi Accesarea caracteristicilor Version Cue.

Dacă un alt utilizator editează o copie locală a unui fişier principal, Version Cue schimbă starea fişierului la Împrumutat sau Utilizat (Acrobat), vă informează că fişierul este deja împrumutat atunci când încercaţi să editaţi fişierul local de proiect şi vă permite să decideţi dacă doriţi să continuaţi lucrul cu fişierul respectiv.

Atunci când au terminat lucrul cu fişierul, ambii utilizatori pot salva o versiune nouă a fişierului pe serverul Version Cue. Version Cue anunţă toţi utilizatorii curenţi ai fişierului despre prezenţa unei noi versiuni pe serverul Version Cue şi le oferă opţiunea de a descărca cea mai recentă versiune sau de a continua editările lor curente.

Utilizaţi Administrare Version Cue Server pentru a atribui o protecţie prin blocare unui proiect Version Cue. Doar primul utilizator care începe editarea unui fişier disponibil dintr-un proiect protejat prin blocare poate restitui o versiune a fişierului respectiv în proiectul Version Cue. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi Crearea şi gestionarea proiectelor în Administrare Version Cue Server.

Editarea unui fişier împrumutat de un alt utilizator

  1. Deschideţi fişierul şi selectaţi una dintre următoarele opţiuni la afişarea alertei Împrumutat de sau Utilizat de (Acrobat):
    Abandonare modificări
    Afişează cea mai recentă versiune a fişierului de pe serverul Version Cue şi abandonează modificările aduse de dvs. fişierului local de proiect.

    Continuare editare
    Vă permite să editaţi fişierul local de proiect fără să suprascrie modificările efectuate de un alt utilizator în copia sa locală a aceluiaşi fişier (Version Cue va solicita fiecărui utilizator să salveze o versiune nouă a fişierului).

  2. Dacă veţi continua să lucraţi cu documentul şi să efectuaţi modificări ale conţinutului, Version Cue va afişa un anunţ pentru a vă aminti că există posibilitatea creării unor copii în conflict. Selectaţi una dintre următoarele opţiuni:
    Nu, închide documentul
    Închide fişierul fără să-l modifice.

    Da, lasă deschis
    Lasă fişierul deschis pentru a putea să lucraţi în document.

  3. Dacă proiectul nu are aplicată protecţia prin blocare, puteţi salva o versiune nouă a editărilor efectuate. Version Cue afişează un anunţ care vă avertizează că vor apărea editări în conflict dacă veţi continua. Selectaţi una dintre următoarele opţiuni:
    Revocare
    Revine la documentul deschis fără să restituie o versiune.

    Restituire
    Actualizează fişierul principal de pe serverul Version Cue cu noua versiune. (Version Cue afişează un anunţ către celălalt utilizator pentru a-l informa că a fost creată o versiune nouă a fişierului.)

În orice moment, puteţi să închideţi documentul şi să abandonaţi modificările efectuate.

Actualizarea unui fişier cu cea mai recentă versiune

Dacă un alt utilizator creează o versiune nouă a fişierului pe care l-aţi deschis sau care este marcat în continuare cu starea Împrumutat sau Utilizat (Adobe), Version Cue vă solicită să actualizaţi documentul cu cea mai recentă versiune atunci când îl deschideţi sau când încercaţi să efectuaţi modificări în el, sau când aduceţi fereastra documentului în prim-plan într-un grup de documente.

 La afişarea promptului, selectaţi una dintre următoarele opţiuni:
Abandonare modificări
Actualizează documentul cu cea mai recentă versiune din proiectul Version Cue. Puteţi continua editarea fişierului după actualizare. Veţi pierde toate modificările efectuate chiar dacă aţi utilizat deja comanda Salvare pentru a salva modificările respective în fişierul local de proiect.

Continuare editare
Lasă documentul aşa cum este. Puteţi continua editarea fişierului fără să suprascrieţi modificările din cea mai recentă versiune. În schimb, vi se solicită fie să salvaţi o versiune nouă a fişierului atunci când îl închideţi, fie să abandonaţi modificările.