Atelierul video Adobe Creative Suite 3 oferă peste 200 de fişiere video de instruire ce acoperă o gamă largă de subiecte pentru profesioniştii care lucrează în domeniul Web, al tipăririi şi al filmelor.
Puteţi utiliza Atelierul video pentru a învăţa despre orice produs Creative Suite 3. Multe fişiere video vă prezintă modul de utilizare a aplicaţiilor Adobe împreună.
Când porniţi Atelierul video, alegeţi produsul despre care doriţi să învăţaţi şi subiectele pe care doriţi să le vizualizaţi. Puteţi vizualiza detalii despre fiecare fişier video, pentru a vă concentra şi direcţiona procesul de învăţare.
Odată cu această lansare, Adobe Systems a invitat comunitatea de utilizatori să-şi împărtăşească experienţa şi cunoaşterea în amănunt. Adobe şi lynda.com prezintă tutoriale, sugestii şi trucuri de la designeri şi dezvoltatori de prestigiu, aşa cum sunt Joe Lowery, Katrin Eismann şi Chris Georgenes. Puteţi urmări şi asculta experţi Adobe cum sunt Lynn Grillo, Greg Rewis şi Russell Brown. În total, peste 30 de experţi în diferite produse împărtăşesc cunoştinţele pe care le deţin.
Atelierul video include instruire pentru începători şi utilizatori experimentaţi. Veţi găsi de asemenea fişiere video despre caracteristicile noi şi tehnicile cheie. Fiecare fişier video acoperă un singur subiect şi are o durată medie de 3-5 minute. Majoritatea fişierelor video sunt însoţite de un tutorial ilustrat şi de fişierele sursă, astfel încât puteţi tipări paşii detaliaţi şi puteţi încerca să parcurgeţi singur tutorialul.
Puteţi accesa Atelierul video Adobe utilizând DVD-ul primit împreună cu produsul dvs. Creative Suite 3. Acesta este disponibil şi online, la adresa www.adobe.com/go/learn_videotutorials. Adobe adaugă în mod regulat fişiere video noi în Atelierul video online, aşadar verificaţi mereu noutăţile.